miercuri, 20 martie 2013

O zi însorită de primăvară, cel mai bun medicament pentru suflet

Până nu demult eram doar cu gândul la zile senine, acum suntem de-a dreptul în mijlocul unui fabulos început de primăvară. Chiar dacă iarna ne-a pătruns până în oase, ne-a făcut să ne simţim bolnăvicioşi, supăraţi, îngânduraţi, primăvara, cu certitudine, e cu totul altfel. Sunt convinsă că niciun medicament nu e atât de puternic ca o zi însorită de primăvară.
Ador anotimpul acesta… Cum apar câteva raze aurii, dau fuga afară şi rătăcesc pe străzi... e o plăcere să te plimbi, mereu şi mereu.
Am impresia că şi ritmul ploii este altul primăvara… Plouă frumos... şi nu mă deranjează deloc. După ce am privit "Love Rain", văd ploaia diferit de cum o vedeam până acum... e un sentiment unic.
"Adierea unei seri de primăvară, stând pe bancă lângă persoana dragă, pe care primele zile de primăvară au adus-o în viaţa ta"- e tabloul perfect pentru mine, acompaniat de liniştea divină a serii.
O zi de primăvară deschide multe uşi ale sufletului şi multe gânduri bune. Şi, după cum spunea şi Octavian Paler „existăm nu pentru a pălăvrăgi despre absurditatea lumii, ci pentru a ne da o justificare. Şi uneori e de ajuns duioşia unui cer de primăvară ca să ne reamintească acest lucru”. Trebuie doar să privim în jurul nostru cu seninătatea cu care primăvara încearcă să ne învăluie.
Pentru a ne simţi fericiţi şi pentru a avea un motiv să zâmbim nu trebuie decât să purtăm în suflet frumuseţea unei zile de primăvară.
Erica Latipova
Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălţi

joi, 14 martie 2013

Monolog…

Foto: http://lovelylies0987.deviantart.com/art/The-Used-In-love-and-Death-321582270
Am învăţat că... dragostea e mai puternică decât moartea… nu trebuie să fi citit mii de cărţi ca să poţi iubi… nu e necesar să colinzi răsăriturile ca să poţi SIMŢI… pur şi simplu... dragostea e mai mult decât viaţa pentru că iubirea există şi dincolo… pe când viaţa nu… poate doar "veşnicia... lumina…"…
Ştiu că... am scris de-a lungul vremii… despre dragoste şi moarte… poate pentru că îmi e frică de amândouă…
Am înţeles că moartea e asociată cu negrul… tocmai pentru că oamenii nu pot privi prin întuneric… şi cred că până la urmă… asta este moartea… un tărâm creat pentru suflete… pentru partea sacră a omenirii… Murim inconştient odată cu sfârşitul fiecărei etape a vieţii noastre… murim de fiecare dată când suferim sau când iubim… sau când pur şi simplu învăţăm la istorie… dar Reînviem, iar şi iar, mai buni sau nu, mai distanţi, totuşi revenim inconştient în lumea muritoare care ne omoară în fiecare zi câte puţin… cred că moartea este de fapt… depăşirea unui nivel de profunzime al sufletul unui om..
Cred în viaţa de după moarte… pentru că ştiu că fiecare sfârşit rupt din păcat… reprezintă un nou început… Şi mai ştiu că va veni ziua în care îmi voi ridica privirea către cer… clipa când cele mai importante lucruri vor fi… un CEAS, o LUMÂNARE şi... o LACRIMĂ....
Cât despre… dragoste… cred că iubirea face parte din fericire… ne dorim să fim fericiţi… muncim… ne realizăm… mergem la concerte şi… mâncăm bomboane pentru a fi fericiţi… şi, când te gândeşti că  "Fericirea Absolută"… o găseşti doar cu ajutorul morţii…
Pentru fiecare dintre noi.. Iadul şi Raiul.. simbolizează lucruri diferite.. pentru mine.. sunt sentimente absolute şi Cred că atunci când vei simţi durerea sau... bucuria absolută… vei putea măsura infinitul…
Ştii… fiecare om pe care îl întâlnesc îşi lasă urma în mărunta mea existenţă şi… cred că e un mod de a trăi absolutul în cantităţi mici de suflet… Eu nu aş putea trăi fără oameni, deşi, ştiu că oamenii ar putea trăi fără mine… nu aş putea trăi fără cuvinte… fără sentimente, deşi, sunt sigură că ele îşi vor continua existenţa şi după ce absolutul îmi va primi sufletul... ceea ce vreau să spun este că… suntem nesemnificativi într-o lume imensă… dar vitali într-un pahar cu apă…
Rămâne doar să… căutăm acel pahar…
P.S. … îmi cer scuze dacă am plictisit… cu multele mele cuvinte… dar simţeam nevoia să scriu aşa cum am scris…
Lorena PALADE, Botoşani

„Când mă aflu în oraşele situate de-a lungul Prutului, sunt salutat în mod frecvent”


* Declaraţia îi aparţine lui Gheorghe Ciobanu, botoşănean care are realizări de reală diversitate în portofoliul personal *
- Bună ziua, domnule Ciobanu. Ne cunoaştem, aş zice de-o veşnicie, din vremea când eraţi lider local al unui partid... Apoi v-am întâlnit ocupând o funcţie la vârf în administraţia judeţului, iar mai spre zilele noastre consiliind oameni din cultura locului. Notabilă şi de reţinut este şi implicarea, pe termen lung, în proiectele transfrontaliere. Ce v-a rămas, cu adevărat, la suflet, din toate acestea? Aţi putea alcătui un soi de clasament?
- Este extrem de greu să vorbesc  despre propria persoană, pentru că a te prezenta
„pe tavă” unui public eterogen - scindat între opţiuni politice, fără ideologii, fără mamă, fără tată - reprezintă un risc asumat.
Nu pot să vă refuz, aşa că voi încerca să mărturisesc ceea ce este cu adevărat esenţial. Da, am fost unul din întemeietorii Partidului Socialist al Muncii la Botoşani. În anul 1996, în „cartel electoral” cu PDSR, am fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. În anul 2000 am demisionat din partid şi, cu timpul, am constatat că locul meu nu poate fi în politica actuală. Din mai multe motive, dintre care cel mai important a fost lipsa de moralitate a multor oameni politici (promisiuni deşarte făcute în campaniile electorale, durata de o noapte sau un trimestru a unor înţelegeri şi proiecte politice, încălcarea cu seninătate a unor legi aprobate chiar de către ei, aleşii noştri parlamentari şi câte altele).
Unele satisfacţii sunt legate de locurile de muncă în care mi-am profesat meseria de bază, aceea de economist: la „Electrocontact”, inspector de concurenţă la Oficiul Concurenţei şi de auditor public la Consiliul Judeţean Botoşani. Am fost şi sunt un consumator de cultură. Prezenţa mea la teatru, la concertele filarmonicii botoşănene, la concertele de muzică populară şi la marile manifestări artistice organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale cred că nu mai trebuie probată, dovedită. Cursurile de perfecţionare parcurse de mine la Baia Mare, Focşani, Bucureşti şi în alte centre din ţară, precum şi modulul de 10 zile de la Haga din anul 1998 îmi conferă dreptul de a afirma că „desluşesc” cu oarece pricepere managementul ca teorie şi practică, în special managementul cultural. Iată de ce, în regim de voluntariat, îmi ofer  cunoştinţele acumulate în timp tuturor celor care mi le solicită. Dar cele mai mari satisfacţii le-am „trăit” în ultimii 15 ani învăţând, la început, tehnica scrierii proiectelor cu finanţare europeană, după care am încercat şi am reuşit, cred eu, să aplic numeroase dintre ele. Primul proiect  reuşit datează din anul 1998, având ca parteneri Consiliul raional Făleşti din Republica Moldova şi Primăria oraşului Sotenas din Suedia, iar ultimul l-am finalizat la 23 martie 2012.  Împreună cu prietenul meu Constantin Agapi am scris, de-a lungul acestor 15 ani, peste 30  de proiecte şi am câştigat 21. Majoritatea au avut parteneri din diverse raioane ale Moldovei, de la Briceni (din nordul acestei mici republici), până la Căuşeni, aproape de Odessa.
Am cunoscut foarte mulţi oameni şi pot să spun că, pe stradă, atunci când mă aflu în oraşele situate de-a lungul Prutului, sunt salutat în mod frecvent. Mă mândresc cu faptul că sunt considerat un prieten al moldovenilor. Deşi am derulat proiecte şi în Regiunea Cernăuţi, în special cu Raionul Herţa (cu populaţie de etnie română în procent de 98%), cred ca noi toţi suntem şi rămânem datori pe viaţă. De ce? Pentru că am făcut foarte puţin pentru ei. Regimul juridico-politic din Ucraina, deşi conţine reglementări pentru naţionalităţile conlocuitoare, practica autorităţilor nu este prea darnică cu românii. Iar România stă „cu spatele la ei”, aşa cum afirma un intelectual la o întâlnire ce a avut loc la Societatea Culturală „Mihai Eminescu” din Cernăuţi.
Din ce am spus până acum rezultă şi clasamentul: pe primul loc implicarea în proiectele cu finanţare europeana şi pe cel secund - profesia de bază.
- Dintotdeauna, sau poate mai abitir în ultimii 22 de ani, e mare vânzoleală în zona politicii. V-aţi mai întoarce?
- Greu de spus. Principiile mele de viaţă, de gândire şi acţiune nu se potrivesc deloc cu  năravurile sau moravurile politicii actuale din România. Totuşi, unor politicieni locali care se bucură de aprecierea mea aş putea să le ofer sugestii şi chiar să contribui la fundamentarea unor proiecte importante.
- Revenind la proiecte, vorbiţi-mi despre "lucrurile care rămân", fiindcă e ceva ce m-a preocupat de când lumea. Ce a rămas, bun, în urma proiectelor pe care le-aţi scris şi care s-au materializat? Mă gândesc, poate, la schimbări de atitudine, de mentalitate... Spuneţi dumneavoastră...
- Obiectivul general al programelor de  cooperare şi bună vecinătate România – Ucraina -  Moldova, declarat de Uniunea Europeană, se referă la înlăturarea disparităţilor existente între regiunile de graniţă şi apropierea dezvoltării economice şi sociale a zonelor transfrontaliere prin dezvoltarea legăturilor între comunităţi/organizaţii /instituţii, creând posibilitatea ca actorii locali să participe la activităţi comune, astfel ca noua frontieră externă a Uniunii Europene să nu fie percepută ca o barieră în calea legăturilor existente şi a cooperării la nivel local.
În ultimii ani am constatat ca mai exista si un alt scop, nespecificat. Din punctul meu de vedere, programele transfrontaliere reprezintă „o şcoală” pentru tinerele democraţii din Estul Europei. Aplicând un proiect timp de 12-24 de luni,  toate persoanele implicate se obişnuiesc cu o anumită rigoare în respectarea cerinţelor şi restricţiilor impuse de finanţator. Lucrul în comun, luarea unor decizii prin consens de către toţi partenerii,  admiterea unui sistem de monitorizare si evidenţiere a cheltuielilor diferit de practica curentă sunt doar câteva din elementele care, în timp, modifică gândirea şi atitudinea tuturor aplicanţilor. Prin sistemul de publicitate extrem de elaborat şi precis, comunităţile locale sunt informate cu privire la obiectivele, scopurile şi rezultatele proiectelor.
În general, efectele proiectelor transfrontaliere „se văd” în timp, pe mai multe planuri: economic, social, cultural-educativ şi administrativ. În plus, se creează punţi de legătură între oameni cu aceleaşi preocupări. Aş îndrăzni să afirm că şi în plan politic ceva s-a schimbat în Republica Moldova. Spre exemplu, cu ani în urmă, în raioanele situate de-a lungul Prutului – în urma alegerilor locale - dominau comuniştii. Astăzi ponderea s-a schimbat în favoarea forţelor democratice, cu excepţia raionului Edineţ.
- E greu să te formezi ca specialist în întocmirea de proiecte europene? Sincer, mi se pare că avem de-a face cu un domeniu cu inflaţie de birocraţie, multă ariditate şi cu o tentă consistentă de aleatoriu... Dacă aţi fi în postura de a "face cărţile" în domeniu, ce aţi schimba?
- Aş spune că avem nevoie de multă voinţă, perseverenţă şi înţelegere a resorturilor interne ale fiecărui program finanţat de Uniunea Europeană. Sincer, am constatat că multe persoane de la noi şi de aiurea vorbesc mult despre proiecte în general şi în mică măsură despre tehnica scrierii proiectelor din două motive: unii nu ştiu să scrie un proiect iar alţii, mai puţini la număr, păstrează „secretul” cu scopul de a îngrădi concurenţa, evident în avantajul material al celor care ştiu. Eu nu fac parte dintre cei care păstrează cunoştinţele doar pentru uzul personal, dovada fiind faptul că în anul 2011 am organizat şase seminarii în tot atâtea locaţii din Republica Moldova şi un seminar la Herţa (Ucraina), pentru a pregăti cel puţin câte un funcţionar public de la administraţiile publice participante pentru accesarea de fonduri europene.
Ariditatea textelor din „Ghidul aplicantului” provine, în parte, de la Comisia Europeană si in parte de la Autoritatea de management care este obligată să găsească un numitor comun cu partenerii din Ucraina şi Moldova. Dacă aş fi în postura de a „face cărţile” aş reglementa mult mai bine două aspecte importante. În primul rând, aş restrânge domeniile cărora li se adresează programul în funcţie de volumul fondurilor alocate; spre exemplu, la Apelul de proiecte din anul 2011 a fost alocată suma totală de 38 milioane euro pentru trei priorităţi  care înglobează incubatoare de afaceri transfrontaliere, alimentări cu apă, canalizări, drumuri de interes comun înspre şi dinspre punctele de trecere a frontierelor, dezvoltarea agriculturii, probleme de mediu, turism, educaţie şi cultură, situaţii de urgenţă etc. Au fost depuse peste 1.200 de proiecte,din care 600 proiecte mari, cu valori între 1.000.000 – 2.500.000 euro şi 620 proiecte „People to People”, cu valori de până la 150.000 Euro. În această situaţie au fost acceptate la finanţare doar 3-4% din numărul total al proiectelor depuse, aspect ce ar putea  plasa acest program, pentru următorii ani, în derizoriu.
În al doilea rând, aş reglementa foarte clar sistemul de decontare a cheltuielilor. Practica introdusă în acest an de a utiliza un curs mediu de schimb între moneda naţionala şi Euro creează diferenţe mari şi uneori se produce depăşirea artificială a alocaţiilor pe capitole şi linii bugetare în defavoarea aplicanţilor. Spre exemplu, am încheiat un contract de furnizare de bunuri în luna ianuarie 2012 şi am achitat contravaloarea acestuia în luna martie. În contract nu poţi înscrie cursul mediu pe anul 2012 pentru că, pur şi simplu, nu poate fi calculat. Dacă proiectul se încheie la 31 decembrie, controlorii de prim nivel de la serviciile teritoriale ale Ministerului Dezvoltării Regionale aplică un curs mediu pentru perioada ianuarie – decembrie şi de aici apar diferenţe, unele destul de mari pe care trebuie să le suporte beneficiarul proiectului. Practic, acest sistem distorsionează realitatea.
- În spatele manierelor elegante, am sentimentul că se ascunde un perpetuu luptător. Nu vă văd plimbând nepoţi în parc, ci mereu în avangardă. Fie ea culturală, administrativă, socială... Simţiţi că vin din urmă oameni de aceeaşi factură? Mai există interes pentru un "mai bine" general, sau doar un mercantilism meschin şi de moment?...
- Mercantilismul se vede de la o poştă şi, din păcate, a intrat în sângele multor persoane din societatea noastră fără sare şi piper. Eu am întâlnit şi oameni „curaţi” la suflet şi în gândire, unii chiar foarte  tineri, care doresc să  „pună umărul” pentru că roata să se învârtă pentru un „mai bine” la nivelul comunităţilor. Chiar dacă astăzi este vremea unor indivizi rapace, fără scrupule în a obţine „halca” cea mai mare, sunt convins că situaţia se va schimba în România. Aveţi dreptate, vin din urmă personaje dispuse să lupte atât pentru ei, dar mai ales pentru societate. Dacă voi fi sănătos, mă voi afla de fiecare dată în această arie de acţiune.
- De multe ori, mulţi dintre noi ne pierdem încrederea în zile mai bune, iar cu "luminiţa de la capătul tunelului" ne-am lămurit de mult. Ce ar fi de făcut pentru a ne păstra echilibrul ca indivizi, ca societate?
- Eu cred că societatea noastră este bolnavă şi trebuie să suporte operaţii dureroase pentru a se vindeca. Constatăm că totul este interpretabil în România (Constituţia, legislaţia în general, normele de drept), totul  este efemer (de azi pe mâine), totul poate fi vândut şi cumpărat în detrimentul statului român. Aceste racile ale societăţii româneşti se resimt în comportamentul cetăţenilor ei. Foarte mulţi nu mai vor să audă de corectitudine, civism, solidaritate cu cei nevoiaşi. În acest sens, sistemul educativ din România este corigent 100%.
- Ce apreciaţi la tânăra generaţie şi ce credeţi că ar fi de corectat?
- Cunosc mulţi tineri şi am făcut echipă cu unii dintre ei. Am fost impresionat de forţa opiniilor lor, de dorinţa de afirmare pe plan social. Din păcate, am cunoscut şi tineri absolvenţi ai unor facultăţi de stat sau particulare care au trecut precum „gâsca prin apă”. Au carenţe mari la capitolul lectură de specialitate, unii nu–şi cunosc bine meseria aleasă şi nici nu fac eforturi de a se perfecţiona. La capitolul comportament, uneori rămân blocat pe stradă  auzind ce iese din gura multor tineri, băieţi şi fete.
- Fac o paranteză din zona Science fiction şi vă propun să vă imaginaţi că luaţi, din nou, viaţa de la capăt. Aţi face aceleaşi lucruri sau au rămas domenii care să vă fie dragi şi pentru care nu v-aţi găsit răgazul necesar în anii de până acum?...
- Dacă aş lua viaţa de la capăt nu aş schimba nimic. În general, m-a caracterizat perseverenţa  în atingerea scopurilor pe care mi le-am propus. Şi nu regret nimic.
Dacă sunt domenii pentru care nu am găsit răgazul să mă ocup de ele? Da, mi-aş fi dorit să  stăpânesc foarte bine limba engleză. Deşi pot să traduc binişor cu dicţionarul, ideal ar fi ca toate proiectele să le scriu direct în engleză, dar încă nu pot să fac acest lucru. Sunt obişnuit să învăţ în fiecare zi câte ceva, chiar dacă am împlinit recent 68 de ani aşa că, probabil, nu-mi va fi greu să realizez şi acest proiect de viitor.
- Vă mulţumesc.
Interviu realizat de Carmen Moraru

duminică, 17 februarie 2013

Moldova, o ţară cu o metamorfoză mitropolitană

2011.   Palatul Mitropolitan din Iaşi Construit la sfîrșitul secolului al XVIII-lea
  * Istoria este un ghid de navigare prin vremuri periculoase. Istoria este ceea ce suntem şide ce suntem aşa cum suntem. (David C. McCullough) *

Rezervat: 18Moldova fiind o ţară de origine latină, dar cu o religie ortodoxă, moştenită de la slavi, apare pe harta politică în calitate de stat independent  în sec. al XIV-lea. Primul document care se referă la „Ţara Moldovei“, datează cu anul 1359.[1] Din acest caz în fostele capitale — Suceava şi Iaşi, se înfiinţează şi o administraţie ortodoxă, numită Mitropolie, înființindu-se între anii 1381 - 1386 și recunoscută de Patriarhia Constantinopolului[2] în anul 1401, şi condusă de mitropolitul Iosif Mușat. Sediul mitropolitan a fost inițial la Rădăuți, apoi a fost mutat (26 iulie 1401) la Suceava, iar la mijlocul sec. al XVII - lea, în vremea Mitropolitului Dosoftei (1671-1674 şi 1675-1686) s-a mutat la Iași, unde se află și astăzi.[3] Anul curent, 2013, Mitropolia Moldovei (din România) şi Bucovinei (din Ucraina)[4] împlineşte 627 ani de cînd a fost atestată documentar  şi 611 ani de cînd a fost recunoscută  oficial, prin numirea Mitropolitului Iosif de către Patriarhia de la Constantinopol. Metamorfoza Mitropoliei  Moldovei începe de la 21 august 1812, după luarea unei bucăţi din Moldova Mare (Moldova de peste Prut, Bucovina,  R. Moldova  şi cîteva oraşe din sudul R. Moldova care se află astăzi în Ucraina (Kilia, Ismail, Cetatea Albă, ş.a.)) şi alipirea unei bucăţi la Rusia ţaristă, la care Rusia au numit-o Basarabia, actuala R.Moldova.  După încheierea Războiului Ruso-Turc cu Pacea de la Bucureşti din 16 mai 1812, după care Basarabia e acaparată de Rusia, imperiul ţarist se retrage  la Chişinău. Ca urmare a acestui fapt, creștinii ortodocși  din acest teritoriu au rămas în afara unei organizații teritorial - administrative bisericești. Odată cu aceasta a  venit şi ordinul Împăratului Alexandru I către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, despre întocmirea unui plan privind organizarea noii eparhii de după „Nistru”. Proiectul a fost întocmit şi trimis Sfîntului Sinod din Sankt-Petersburg împreună cu protoiereul Petru Kuniţchii, care   urma, în caz de necesitate, să aducă explicaţii în problemele ce vor provoca nedumeriri. Referatul cu propunerile mitropolitului Gavriil au fost înaintate Sfîntului Sinod  la 4 noiembrie 1812. După ce acesta a fost analizat amănunţit, a fost retrimis Împăratului Alexandru I, care l-a aprobat la 21 august 1813. Noul regulament privind organizarea bisericii ortodoxe din Basarabia a fost expediat Sfîntului Sinod, fiind publicat şi trimis cîte un exemplar membrilor Sinodului, arhiereilor eparhioţi, biroului sinodal de la Moscova, lavrelor stavropighiale, biroului tipografiei şi 100 de exemplare la Chişinău pentru a fi distribuite în noua eparhie. Prin ordinul Nr. 3220 din 25 septembrie 1813 (primit la Chişinău la 25 octombrie acelaşi an) Sfîntul Sinod se va adresa pentru prima dată către ierarhul Gavriil prin titulatura „Membrului Sinodal şi Exarh Prea Sfinţitului Gavriil, mitropolitul Chişinăului şi Hotinului”. De aceea mitropolitul Gavriil – Bănulescu, stabilit în Basarabia, începe activitatea pentru înfiinţarea unei noi episcopii. Mitropolia Basarabiei aparţinea Patriarhiei Ruse. În ucazul împărătesc se prevedea ca în noua eparhie să se aplice „obiceiurile locale, fiindcă s-a îngăduit poporului Basarabiei păstrarea vechilor sale drepturi moldovenești”. În Eparhia Chișinăului și Hotinului, după cum urma să se numească noua unitate teritorial - administrativă bisericească, se păstra aceeași organizație pe care o avea Biserica din Moldova, se păstrau aceleași protopopiate care au fost înainte, și anume: Hotin, Soroca, Fălești, Orhei, Lăpușna, Hotărniceni, Codru și Basarabia de Jos. În componența noii eparhii au fost încorporate și unele teritorii din stînga Nistrului. În 1813, cu ajutorul lui Petru Kunițchi, Ion Nestorovici şi Isodor Gherbanovschi se înfiinţează la Chişinău Seminarul Teologic, care, peste cîteva luni, va cuprinde şi clase pentru copiii nobililor din ţinut. Preocuparea lui permanentă a fost ţinerea unor cursuri la nivelul celor din Ţările Române şi din Imperiul Austriac. În acest sens, la 31 mai 1814, se inaugurează şi Tipografia eparhială, care alimenta cu cărţi nu numai Basarabia, ci şi Ţările Române[5].  Capitala  acestei noi Mitropolii devine oraşul Chişinău. Biserica ortodoxă se descompune în două, una cu sediul  la  Chişinau (Mitropolia Basarabiei) care se supune Patriarhiei Ruse şi alta la Iaşi[6] (Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei), care se supune Patriarhiei Române[7]. Astăzi observăm o politică mitroplitană, în care s-a format un paradox încrucişat. Politica Mitropoliei Moldovei (Mari) de la origine (Suceava şi Iaşi) aparţine astăzi Mitropoliei Basarabiei, iar cealaltă Mitropolie (Imperiului rus) aparţine Mitropoliei Moldovei de astăzi.Pe parcursul activităţii, aceste două Mitropolii au dat mari personalităţi:  Petru Movilã, Dosoftei, Iacob Putneanul, Veniamin Costachi, Gavriil – Bănulescu Bodoni, Efrem Enăchescu, Gurie Grosu, Visarion Puiu, Alexei Mateevici, Vasile Ţîpordei, Mihail Berezovschi ş.a.
La conducerea  Eparhiei Chișinăului și Hotinului înfiinţate, vin mitropoliţii — Gavriil Bănulescu[8], apoi Dimitrie (Sulima)[9], Irinarh (Popov)[10], Antonie (Șocotov)[11], Pavel (Lebedev)[12], Serghie (Lapidevschi)[13], Isachie (Polojenschi), Neofit (Nevodicicov)[14], Iacov (Piatnițki),  Vladimir (Sincovschi)[15], Serafim (Ciciagov)[16], Platon (Rojdestvenschi) [17],  Anastasie (Gribanovschi)[18].
În anul  1928, arhiepiscopul Chişinăului gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Basarabiei. Noua Mitropolie avea trei eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia Cetatea Albă, cu sediul la Ismail; Episcopia de Hotin, cu sediul la Bălţi. Dintre numeroasele realizări ale Mitropoliei Basarabiei merită să fie amintite, în primul rînd instituţiile de învăţămînt teologic:  Facultatea de Teologie din Chişinău, înfiinţată în anul 1926 ca parte a Universităţii din Iaşi, Seminarul Teologic, Şcoala Eparhială de Fete; Şcoala Spirituală de Băieţi din Ismail, etc  După Gurie (Grosu)[19], Mitropolia Basarabiei a fost condusă de cîțiva locțiitori de arhiepiscop: Nicodim (Munteanu) (noiembrie 1936 – iunie 1937), Cosma (Petrovici) (iunie 1937 – februarie 1938) și Efrem (Enachescu) (martie 1938 ianuarie 1944). Arhiepiscopul Chișinăului era ajutat de către protopopi (blagocini). Pentru  rezolvarea litigiilor care apăreau, în septembrie 1813 este înființată „Exarhiceasca dicasterie a Chișinăului”.[20],[21] 
2011.  Inscripţia pe piatră:  Vechile dependinţe ale vechiului Palat Mitropolitan de aici din Iaşi dărămîndu-se acum în anul 1897, în  locul acelora s-a început tot acum zidirea  cu temelia din nou a acestor case, care cuprind încăperi pentru locuinţa servitorilor bisericeşti şi ai  casei,  cum şi altele necesare la economia casei şi bisericei, precum bucătăria si prescurăria, făcîndu-se prin stăruinţa preasînţitului mitropolit al Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu, anul 1897.  Autor: Cezar Suceveanu.
Sub Regimul rus s-au ridicat încă opt biserici ortodoxe în Chişinău, pe lîngă care s-au înfiinţat şi parohii, şi anume: Biserica Sf. Gheorghe (1819), Biserica Sf. Haralambie (1836), Biserica Tuturor Sfinţilor (1830), Biserica Sf. Teodor Tiron (1858), Biserica Sf. Treime (1869), Biserica Adormirii Maicii Domnului (1892) şi Biserica Sf. Dimitrie (1902).
sec. al XVIII-lea.  Palatul  Arhiepiscopal al Basarabiei  din Chişinău.
      Acum, acest edificiu nu mai există. El s-a aflat în locul actualului edificiu al Guvernului R. Moldova.
Autor: Nikita Zverev. Revista КП в Молдове 02.10.2004
În  Basarabia se dezvoltă şi literatura teologică de specialitate. În  anul 1858  a apărut ziarul oficial al Bisericii basarabene “Vestitorul eparhiei Chișinăului și Hotinului”, cu text paralel român și rus. Începînd cu anul 1871 apare doar în limba rusă. După cum spune scriitorul rus Durnovo “toate cărțile sfinte de pe la bisericile moldovenești, tipărite cu litere chirilice în limba moldovenească, au fost depuse la mitropolia din Chișinău, unde arhiepiscopul Pavel timp de 7 ani le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropolitan”. La 25 aprilie 1905 este permisă reactivarea tipografiei. Aceasta a fost instalată la Chișinău, într-o casă donată clerului de mănăstirea Dobrușa la 26 octombrie 1906. În ianuarie 1908 apare prima revistă bisericească în limba română din Basarabia “Luminătorul”. În 1989 a început activitatea de iluminare religioasă. Astfel Societatea culturală și bisericească a început tipărirea revistei “Luminătorul”, iar din 1995 apare  “Curierul Ortodox” cu suplimentul “Pravoslavnîi Vestnic”, editate de Mitropolia Chișinăului și Moldovei. Mitropolia mai are și o tipografie la Orhei, o moară și o oloiniță.
1889. sec.al XIX-lea.  Palatul  Mitropoliei Basarabiei  din Chişinău. (în spatele Arcului de Triumf)
     Era o clădire cu trei etaje, pătrată în plan, cu suprafaţă construită de 2000 metri pătraţi. Construită în stilul stilizărilor eclectice, orientarea ruso-neobizantină, după un proiect al arhitectului Gheorghe Cupcea şi dată în exploatare la 18 decembrie 1911. Pînă la ocupaţia sovietică a fost cunoscută cu denumirea de Casa Serafimov, după numele mitropolitului comanditar. A avut de suferit în urma bombardamentelor din august 1944.Autor: Vlad Cubreacov
Pînă  la alipirea unei bucăţi  din Moldova (Basarabia) la Rusia ţaristă, clericii îşi făceau studiile la instituţiile teologice din Moldova de peste Prut, Grecia, Turcia ş.a. După alipire însă, clericii din Basarabia studiau la - Seminarul Teologic din Chişinău[22], Academia Teologică din Kiev, Odesa şi din Rusia. Învățămîntul teologic a fost ridicat la un nivel mai înalt, astfel în septembrie 1926, la Chișinău este organizată Facultatea de Teologie a Universității  din Iași, iar în anul 1927, Seminarul Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu”  din  Chișinău, care a fost reorganizat, trecîndu-se de la zece la opt clase. Au fost înființate încă două seminarii teologice, tot cu opt clase, unul la Ismail și altul la Edineț
Pentru pregătirea clericilor au funcționat:  o școală de cîntăreți la Chiștelnița (din 1992), un Seminar Teologic la Mănăstirea Noul-Neamț (1990-2001), mai funcționează și Academia Teologică din 1993, care din 1991 pîna în 1993 a activat ca Facultate Teologică în cadrul Universității de Stat din Moldova, astăzi fiind o instituţie separată.
 În perioada păstoririi arhiepiscopului Vladimir (Sincovschi) și-a început activitatea „Societatea istorico – arhiologică – bisericească din Basarabia”. Însă multora nu era pe plac dragostea și dorința arhiepiscopului de luminare a poporului nostru, de aceea în 1908 este transferat la Don, iar în locul lui Vladimir (Sinicovschi) la catedra Chișinăului vine Serafim (Ciciagov), care se pare că a fost trimis special în Basarabia pentru a nimici curentul national românesc care se înfiripase în timpul păstoririi blîndului Vladimir.
Serafim Ciceagov,
ultimul episcop ţarist al Chişinăului.
Autor: Adrian Nicolae PETCU,
 din ziarul LUMINA
Tot atunci a fost permis prin ucaz împărătesc și slujirea serviciului divin în limba română. Astfel la 23 iulie 1913 basarabenii au avut fericita ocazie să asculte toată slujba Liturghiei în limba română.
La 19 - 20 aprilie, 1917 la Chișinău s-a întrunit  Congresul preoților din Basarabia, în cadrul căruia s-a cerut autonomia Bisericii de aici, constituirea unei Mitropolii, în frunte cu un ierarh de neam român.
În luna august 1917, s-a întrunit la Moscova Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse la lucrările cărui a luat parte și Anastasie arhiepiscopul Chișinăului. La acest Sinod arhiepiscopia Chișinăului a fost ridicată la rang de Mitropolie a Basarabiei. [23]
După Marea Unire de la 1 decembrie 1918 s-au produs schimbări şi în organizarea Bisericii Ortodoxe Romane.  Autocefala[24] din 1885,  Biserica Ortodoxă Română este ridicată la rang de Patriarhie prin  Legea din 3 noiembrie 1925 în componenta ei functiona legal, ca persoană juridică, şi Biserica Ortodoxă din Basarabia. Pînă la 1918,  Mitropolia  Română face parte la Patriarhia Constantinopului. În perioada păstoriei Î.P.S. Gurie a continuat lucrarea de construire a lăcaşurilor sfinte, astfel la 1925 numărul lor a ajuns la 1090, fiind deservite de 1090 de preoti.
La 4 februarie 1925, Sfîntul Sinod a hotarat să infiinţeze Patriarhia Ortodoxă Română, iar mitropolitul primat să fie ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939). Urmasul sau a fost patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948),  autor a numeroase lucrări teologice originale, traducător din literatura teologică rusă. Sub aceşti doi patriarhi s-au înfiinţat cîteva eparhii noi (Oradea, Cluj, Constanţa, Maramures, Timişoara şi o Episcopie misionară pentru românii ortodocşi din America).
In ajunul celui de al Doilea razboi mondial, Patriarhia Română avea următoarea organizare administrative – teritoriala:  I. Mitropolia Ungrovlahiei cu eparhii sufragane,[25] II. Mitropolia  Moldovei şi Sucevei, [26] III. Mitropolia Ardealului, [27] IV. Mitropolia Bucovinei, [28] iar din 1938 şi Maramureş (Sighet), V. Mitropolia Basarabiei. [29]  Există  apoi o Episcopie a Armatei, din 1921 (cu sediul în Alba-Iulia) şi Episcopia Misionară pentru românii din America (cu sediul în Detroit) din 1934.
Gurie Grosu
(n. 01 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna -  d. 14 noiembrie 1943, București (înmormîntat la Cernica).
        Mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei 
In 1928 arhiepiscopul  Chişinăului, Gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Basarabiei. Noua Mitropolie avea trei eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia Cetatea Alba-Ismail şi Episcopia Hotin-Bălţi. Dintre realizările numeroase ale Mitropoliei Basarabiei merită să fie amintite în primul rînd instituţiile de invăţămînt teologic: Facultatea de Teologie din Chişinău (înfiinţată în anul 1926 ca parte a Universităţii din Iaşi şi a avut profesori celebri, precum Nichifor Crainic, Gala Galaction s.a.), Seminarul Teologic, Şcoala Eparhială de Fete, Şcoala Spirituală de Băieţi din Ismail etc.
In urma Ultimatumului din 26 iunie 1940 şi a intrării Armatei Sovietice în Basarabia la 28 iunie 1940, bisericile şi mănăstirile din Basarabia sînt închise, transformate în depozite de marfă, spitale, cazărmi militare, „case de odihna”. Mitropolia Basarabiei, cu Consiliul Eparhial şi cu Casa Eparhială, este declarată Casa Armatei Rosii. Pîna în anul 1941, cînd autorităţile române revin în Basarabia, acestea fuseseră devastate sau distruse,  peste 200 de biserici şi mănăstiri, preoţii şi călugarii sînt ucişi sau deportaţi, în numar foarte mare,  iar bisericile şi mănăstirile sînt dărîmate sau secularizate.  Aşa  s-a  întîmplat şi cu lăcaşele sfinte, inclusiv şi cea din satul Sadovoie din municipiul Bălţi.
1946. Nicodim (Nicolae) Munteanu
  (n. 6 decembrie 1864, Pipirig, județul Neamț - d. 27 februarie 1948, București)     
Mitropolia Basarabiei va fi desfiinţată, iar în locul ei va fi organizată o Episcopie (mai tarziu Arhiepiscopie) sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei; ierarhii numiţi vor fi de origine etnică rusă,  iar Episcopiile  - Cetatea Alba, Ismail, Hotin (Balti) vor fi desfiinţate.
Mitropolia Basarabiei a fost creată pentru a înlocui vechea episcopie a Basarabiei întemeiată  în anul 1925 (recunoscută prin Decretul Regal nr. 1942 din 4 mai 1925). [30]
Pimen (Petru) Georgescu
(n. 24 octombrie 1853, Provița de Sus, Prahova - d. 12 noiembrie 1934, 
După unirea politică a Basarbiei cu România, prin gramota Sf. Patriarh Tihon de la Moscova, din 23 mai 1918, pe numele Î.P.S. Pimen, primatul Bisericii Ortodoxe Române, s-a dat deplina libertate Bisericii Basarabene, ca ea, prin Congresul său eparhial, să-și hotărască soarta, alegînd cu ce Biserică Autocefală și în ce legături vrea să fie. Biserica din Basarabia a fost contopită cu cea a întregii țări, în conformitate cu canonul 38 a Sinodului Trulan, iar arhiepiscopul Anastasie a devenit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii Române, ce-i drept fără să-și dea consimțămîntul. Pe motiv că nu se prezenta la ședințele Sfîntului Sinod, la 14 iunie 1918, este destituit  din post de către Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și în locul lui este numit spre a conduce cu afacerile bisericesti ale arhiepiscopatului basarabean, episcopul Nicodim (Munteanu) al Hușilor, pînă la alegerea episcopilor și mitropoliților, ce urma să se facă de Marele Colegiu electoral. În februarie 1920 la Chișinău are loc Congresul eparhial la care a fost ales ca chiriarh al Bisericii din Basarabia Gurie (Grosu) fost episcop vicar la Mitropolia din Iași.
O fructuoasă activitate au desfășurat în acea perioadă profesorii Nichifor Crainic, Gala Galaction, Consatntin Tomescu, Ioan Savin, Serghie Bejan, Mihail Berezovschi ș.a.
Vechile mănăstiri  basarabene și - au continuat lucrarea lor duhovnicească. S-a făcut și o reformă în Biserica din Basarabia. Astfel pe lîngă arhiepiscopia Chișinăului la 10 martie 1923  în  Biserica basarabeană au mai fost organizate două eparhii noi  a:    Cetății Albe cu reședința la Ismail și a Hotinului cu reședința la Bălți. Primul episcop al episcopiei de Cetatea – Albă a fost Nectarie (Cotlearciuc), iar primul episcop al Hotinului este ales Visarion (Puiu)[31]. În aprilie 1928 arhiepiscopia Chișinăului este ridicată la rangul de Mitropolie.
În timp ce viața credincioșilor din Basarabia curgea în albia sa firească, situația creștinilor ortodocși din stînga Nistrului sub jugul comunist era deplorabilă, împărtășind soarta mucenicească a întregului popor creștin rămas sub conducerea ateo – bolșevică. Astfel la începutul anului 1918 este omorît la stația Veatca Dionisie (Sosnovschi) fost episcop vicar la Ismail, la 1 ianuarie este omorît în închisoare Serafim (Ciciagov) fost arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului.  În lupta înverșunată cu biserica, bolșevicii pînă în anul 1938 au închis aproape toate bisericile,  lăsînd să funcționeze doar o singură biserică ortodoxă din cele 305 cîte au existat pînă la Revoluția din 1917 în cele 14 raioane care s-au format în anul 1924  în așa zisa Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM).  Situația era catastrofală pentru conștiința oamenilor credincioși, multi dintre ei își oficiau slujba înmormîntării fiind încă în viață din frica că nu va mai avea cine să-i îngroape creștinește cînd vor muri. Viața “luminată” din “raiul” comunist a fost adusă și în Basarabia.
O data cu înfiinţarea în anul 1923 cele trei Episcopii, inclusive cea de Hotin, la cîrma căruia vine Episcopul, sfinţia sa, Visarion Puiu.  Cel  care a ridicat cultura teologică  în nordul ţării, prin faptul că a deschis - şcoli teologice, lăcaşuri sfinte. Pe toată perioada aflării la cîrma Episcopiei de Bălţi au fost mitropoliţii - Pimen (Petru) Georgescu[32], Nicodim (Nicolae) Munteanu.[33]

În 1940 Basarabia este ocupată de sovietici ca urmare a “Protocolului adițional secret al Pactului Ribentrop – Molotov” din 1939.
28 iunie 1940 a  adus  un an de mari suferințe basarabenilor,  deosebit  de crudă era atitudinea bolșevicilor față de preoțimea basarabeană. Astfel a fost ucis la Ismail preotul Munteanu,  straniu a murit și renumitul preot compozitor Mihail Berezovschi.  La 24 iunie 1941 a fost arestat și episcopul Alexie care în toamna anului 1940 a fost însărcinat de Patriarhia din Moscova să conducă Mitropolia Basarabiei.
Începîndu-se războiul, la retragere trupele sovietice au comis o serie de acte barbare împotriva clerului basarabean.
La Chișinau se reîntoarce Efrem Enăchescu, care la 12 ianuarie 1944 este ales arhiepiscop și mitropolit al Basarabiei. Au fost redeschise bisericile închise de comunişti. Astfel în timpul războiului în teritoriul Basarabiei şi raioanelor din stînga Nistrului funcționau 888 de biserici ortodoxe și 25 de mănăstiri.  După restabilirea puterii sovietice în august 1944, mitropolitul Efrem Enăchescu se retrage la mănăstirea Cernica, iar biserica din Basarabia este încorporată în Patriarhia Moscovei, care trimite aici pe Ieronim (Zaharov) ca episcop al Chișinăului și Moldovei. Acesta l-a avut ca succesor pe Benedict (Poleacov), care conduce episcopia Chișinăului din 1947 pînă în 1948. Apoi vine la catedra Chișinăului Nectarie (Grigoriev) și conduce Biserica din RSSM din 1948 pîna în 1963.
Perioada de păstorire a lui Nectarie (Grigoriev) coincide cu un nou val de luptă cu religia. De aceea se începe  închiderea bisericilor.  Astfel din anul 1960 au fost închise aproape 200 de biserici, rămînînd active doar 385 din cele aproape 900 de biserici cîte activau în anul 1944. Au fost închise toate mănăstirile  cu excepția celei le la Japca. Pentru închiderea, sau mai bine zis lichidarea bisericilor era folosit deseori motive l încălcării legislației sovietice despre culte.
Din  anul 1963 este numit episcop de Chișinău Vartolomeu (Condratovici) care în anul 1972 este transferat la Tașkent, iar în locul lui vine Ionatan (Capolovici). Biserica fiind lipsită de posibilitatea editării cărților de cult, cît și orice altă literatură cu conținut religios, totuși în anii păstoriei lui P.S. Ionatan a fost editat un nou Aghiazmatar (Trebnic) în limba română cu grafie rusă. Acest smerit și evlavios arhipăstor a condus Eparhia pînă în anul1987, fiind înlocuit cu cel de rea pomină, Serapion (Fadeev) care a lucrat mult pentru distrugerea Bisericii din Basarabia și a fost alungat de către basarabeni, pentru ura lui față de băștinași.
La 21 mai 1989, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii îl numeste episcop al Chişinăului şi al Moldovei pe Nikolai Vasilievici Kantarian (colonel în rezervă), sub numele Vladimir. In anul 1990, Vladimir este  ridicat la treapta de arhiepiscop al Chişinăului, iar în anul 1992, la treapta de Mitropolit al Moldovei. Mitropolia Moldovei rămîne sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei.

În 1989 la catedra Chișinăului este trimis pentru prima oară după 1944 un băștinaș și anume Vladimir (Cantarean), care păstorește Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldovei pînă în prezent.
Mitropolia Chișinăului și a Moldovei (sau Biserica Ortodoxă din Moldova) supusă canonic jurisdicției Patriarhiei Ortodoxe Ruse, în treburile interne este independentă, după cum prevede și hotărîrea Sinodului Arhieresc din decembrie 1994 de la Moscova, și se conduce în activitatea sa, de Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse din august 2000, dar și de propriul Statut aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.719 din 17 noiembrie 1993.[34]
Noie Rotaru,
student Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălţi, Facultatea de Filologie



Note de subsol


[1] Istoria Moldovei, http://www.moldova.org/
[2] Patriarhia de Constantinopol (denumirea oficială este Patriarhia Ecumenică de Constantinopol) constituie în mod simbolic cea mai înaltă autoritate canonică  a lumii creștin-ortodoxe. Patriarhul de Constantinopol este considerat ca fiind
"primus inter pares" (primul între egali) în raport cu ceilalți patriarhi creștin ortodocși.
Din 1991 și pînă în prezent patriarh de Constantinopol este Bartolomeu I, conform tradiției cel de-al 270-lea titular al scaunului episcopal din Constantinopol.
[3] Narcisa BALABAN,620 de ani de istorie a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in Crestinortodox.ro,
[5]. Eremia, Anatol, "Enciclopedia Chişinău", Ed. Museum,  Chişinău, 1997.
[6]. Reşedinţa Mitropolitană, situată în centrul Municipiului Iasi.   
[7]. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, in  http://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Moldovei_și_Bucovinei#Istoric.
[8]. Din 1812 - pînă în anul 1821.
[9]. De la 1821 – pînă la 4 august 1844.
[10]. De la 1844 - pînă în martie 1858.
[11]. Din martie 1858 - pînă în 1871.
[12]. Pînă în anul 1882.
[13]. În 1891.
[14].Pînă în anul 1898.
[15].Din 1904.
[16]. Din 1908.
[17]. Din 1914.
[18]. Din 1915.
[19]. Gurie (Grosu) a condus Biserica din Basarabia pînă în 1936.
[20]. Tribunal bisericesc în materie de divorț. Sursa: DEX '98 (1998).
[21]. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, in http://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Moldovei_și_Bucovinei#Istoric.
[22]. care a fost înființat în ianuarie 1814.
[23]. Fuștei,Nicolae, Istoria înființării Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente Biserica Ortodoxă din Republica Moldova), in istoric, http://mitropolia.md/istoric-bom/
[24]. Badea, Gheorghe,  Contextul istoric,  pe saitul mitropoliei Basarabia, http://www.mitropoliabasarabiei.ro/?page_id=69
[25]. Bucureşti, Rîmnicul-Noul Severin, Buzău, Argeş,Tomis (Constanţa).
[26]. Iaşi, Roman, Huşi, Dunărea de Jos (Galaţi).
[27]. Sibiu, Arad, Caransebeş, Oradea, Cluj.
[28]. Cernăuţi, Hotin (Bălţi).
[29]. Chişinău şi Cetatea Albă (Ismail).
[30]Material realizat cu ajutorul  lucrărilor „Moldova ante portas”, Ed. Tritonic, Bucureşti, de Dan Dungaciu si „Moldova. Istoria tragică a unei regiuni europene”, Ed.  Prut  International, Chişinău, de Jean Nonzille.
[31] . La 28 februarie 1923, la propunerea sfîntului Sinod, la Catedra Bisericii  din Hotin a fost ales la 29 martie 1923, Visarion Puiu.
[32]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Pimen_Georgescu
[33]. Se sărbătoreau 29 de ani de la Revoluția din Octombrie.
[34]. Fuștei, Nicolae, Istoria înființării Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente Biserica Ortodoxă din Republica Moldova), in istoric, http://mitropolia.md/istoric-bom/