Moldova fiind o ţară de origine latină, dar cu o religie
ortodoxă, moştenită de la slavi, apare pe harta politică în calitate de stat
independent în sec. al XIV-lea. Primul
document care se referă la „Ţara Moldovei“, datează cu anul 1359.[1] Din acest caz în
fostele capitale — Suceava şi Iaşi, se înfiinţează şi o administraţie ortodoxă,
numită Mitropolie, înființindu-se între anii 1381 - 1386 și
recunoscută de Patriarhia Constantinopolului[2] în anul 1401, şi
condusă de mitropolitul Iosif Mușat. Sediul mitropolitan a fost inițial la
Rădăuți,
apoi a fost mutat (26 iulie 1401) la Suceava, iar la mijlocul sec. al XVII -
lea, în vremea Mitropolitului Dosoftei (1671-1674 şi 1675-1686) s-a mutat la Iași, unde
se află și
astăzi.[3] Anul curent,
2013, Mitropolia Moldovei (din România) şi Bucovinei (din Ucraina)[4] împlineşte 627
ani de cînd a fost atestată documentar
şi 611 ani de cînd a fost recunoscută
oficial, prin numirea Mitropolitului Iosif de către Patriarhia de la
Constantinopol. Metamorfoza Mitropoliei
Moldovei începe de la 21 august 1812, după luarea unei bucăţi din
Moldova Mare (Moldova de peste Prut, Bucovina,
R. Moldova şi cîteva oraşe din
sudul R. Moldova care se află astăzi în Ucraina (Kilia, Ismail, Cetatea Albă,
ş.a.)) şi alipirea unei bucăţi la Rusia ţaristă, la care Rusia au numit-o
Basarabia, actuala R.Moldova. După încheierea
Războiului Ruso-Turc cu Pacea de la Bucureşti din 16 mai 1812, după care
Basarabia e acaparată de Rusia, imperiul ţarist se retrage la Chişinău. Ca urmare a acestui fapt, creștinii
ortodocși din acest teritoriu au rămas în afara unei
organizații
teritorial - administrative bisericești. Odată cu aceasta a venit şi ordinul Împăratului Alexandru I
către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, despre întocmirea unui plan
privind organizarea noii eparhii de după „Nistru”. Proiectul a fost întocmit şi
trimis Sfîntului Sinod din Sankt-Petersburg împreună cu protoiereul Petru
Kuniţchii, care urma, în caz de
necesitate, să aducă explicaţii în problemele ce vor provoca nedumeriri.
Referatul cu propunerile mitropolitului Gavriil au fost înaintate Sfîntului
Sinod la 4 noiembrie 1812. După ce
acesta a fost analizat amănunţit, a fost retrimis Împăratului Alexandru I, care l-a aprobat
la 21 august 1813. Noul regulament privind organizarea bisericii ortodoxe din
Basarabia a fost expediat Sfîntului Sinod, fiind publicat şi trimis cîte un
exemplar membrilor Sinodului, arhiereilor eparhioţi, biroului sinodal de la
Moscova, lavrelor stavropighiale, biroului tipografiei şi 100 de exemplare la
Chişinău pentru a fi distribuite în noua eparhie. Prin ordinul Nr. 3220 din 25
septembrie 1813 (primit la Chişinău la 25 octombrie acelaşi an) Sfîntul Sinod
se va adresa pentru prima dată către ierarhul Gavriil prin titulatura
„Membrului Sinodal şi Exarh Prea Sfinţitului Gavriil, mitropolitul Chişinăului
şi Hotinului”. De aceea mitropolitul Gavriil – Bănulescu, stabilit în
Basarabia, începe activitatea pentru înfiinţarea unei noi episcopii. Mitropolia
Basarabiei aparţinea Patriarhiei Ruse. În ucazul împărătesc se prevedea ca în
noua eparhie să se aplice „obiceiurile locale, fiindcă s-a îngăduit poporului
Basarabiei păstrarea vechilor sale drepturi moldovenești”. În
Eparhia Chișinăului
și
Hotinului, după cum urma să se numească noua unitate teritorial -
administrativă bisericească, se păstra aceeași
organizație
pe care o avea Biserica din Moldova, se păstrau aceleași
protopopiate care au fost înainte, și anume: Hotin, Soroca, Fălești,
Orhei, Lăpușna,
Hotărniceni, Codru și Basarabia de Jos. În componența noii
eparhii au fost încorporate și unele teritorii din stînga Nistrului. În
1813, cu ajutorul lui Petru Kunițchi, Ion Nestorovici şi Isodor
Gherbanovschi se înfiinţează la Chişinău Seminarul Teologic, care, peste cîteva
luni, va cuprinde şi clase pentru copiii nobililor din ţinut. Preocuparea lui
permanentă a fost ţinerea unor cursuri la nivelul celor din Ţările Române şi
din Imperiul Austriac. În acest sens, la 31 mai 1814, se inaugurează şi
Tipografia eparhială, care alimenta cu cărţi nu numai Basarabia, ci şi Ţările
Române[5]. Capitala
acestei noi Mitropolii devine oraşul Chişinău. Biserica ortodoxă se
descompune în două, una cu sediul
la Chişinau (Mitropolia
Basarabiei) care se supune Patriarhiei Ruse şi alta la Iaşi[6]
(Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei), care se supune Patriarhiei Române[7]. Astăzi observăm
o politică mitroplitană, în care s-a format un paradox încrucişat. Politica
Mitropoliei Moldovei (Mari) de la origine (Suceava şi Iaşi) aparţine astăzi
Mitropoliei Basarabiei, iar cealaltă Mitropolie (Imperiului rus) aparţine
Mitropoliei Moldovei de astăzi.Pe parcursul activităţii, aceste două
Mitropolii au dat mari personalităţi:
Petru Movilã, Dosoftei, Iacob Putneanul, Veniamin Costachi, Gavriil –
Bănulescu Bodoni, Efrem Enăchescu, Gurie Grosu, Visarion Puiu, Alexei
Mateevici, Vasile Ţîpordei, Mihail Berezovschi ş.a.
La conducerea Eparhiei Chișinăului
și Hotinului înfiinţate, vin mitropoliţii — Gavriil
Bănulescu[8], apoi Dimitrie (Sulima)[9], Irinarh (Popov)[10], Antonie (Șocotov)[11], Pavel (Lebedev)[12], Serghie (Lapidevschi)[13], Isachie (Polojenschi), Neofit (Nevodicicov)[14], Iacov (Piatnițki), Vladimir (Sincovschi)[15], Serafim (Ciciagov)[16], Platon (Rojdestvenschi) [17], Anastasie
(Gribanovschi)[18].
În anul
1928, arhiepiscopul Chişinăului gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de
Mitropolit al Basarabiei. Noua Mitropolie avea trei eparhii: Arhiepiscopia
Chişinăului, Episcopia Cetatea Albă, cu sediul la Ismail; Episcopia de Hotin,
cu sediul la Bălţi. Dintre numeroasele realizări ale Mitropoliei Basarabiei
merită să fie amintite, în primul rînd instituţiile de învăţămînt teologic: Facultatea de Teologie din Chişinău,
înfiinţată în anul 1926 ca parte a Universităţii din Iaşi, Seminarul Teologic,
Şcoala Eparhială de Fete; Şcoala Spirituală de Băieţi din Ismail, etc După Gurie (Grosu)[19],
Mitropolia Basarabiei a fost condusă de cîțiva locțiitori
de arhiepiscop: Nicodim (Munteanu) (noiembrie 1936 – iunie 1937), Cosma
(Petrovici) (iunie 1937 – februarie 1938) și Efrem
(Enachescu) (martie 1938 ianuarie 1944). Arhiepiscopul Chișinăului
era ajutat de către protopopi (blagocini). Pentru rezolvarea litigiilor care apăreau, în
septembrie 1813 este înființată „Exarhiceasca dicasterie a Chișinăului”.[20],[21]
Sub Regimul rus s-au ridicat încă opt biserici ortodoxe în Chişinău, pe lîngă care s-au înfiinţat şi parohii, şi anume: Biserica Sf. Gheorghe (1819), Biserica Sf. Haralambie (1836), Biserica Tuturor Sfinţilor (1830), Biserica Sf. Teodor Tiron (1858), Biserica Sf. Treime (1869), Biserica Adormirii Maicii Domnului (1892) şi Biserica Sf. Dimitrie (1902).
În Basarabia se dezvoltă şi literatura teologică de specialitate. În anul 1858 a apărut ziarul oficial al Bisericii basarabene “Vestitorul eparhiei Chișinăului și Hotinului”, cu text paralel român și rus. Începînd cu anul 1871 apare doar în limba rusă. După cum spune scriitorul rus Durnovo “toate cărțile sfinte de pe la bisericile moldovenești, tipărite cu litere chirilice în limba moldovenească, au fost depuse la mitropolia din Chișinău, unde arhiepiscopul Pavel timp de 7 ani le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropolitan”. La 25 aprilie 1905 este permisă reactivarea tipografiei. Aceasta a fost instalată la Chișinău, într-o casă donată clerului de mănăstirea Dobrușa la 26 octombrie 1906. În ianuarie 1908 apare prima revistă bisericească în limba română din Basarabia “Luminătorul”. În 1989 a început activitatea de iluminare religioasă. Astfel Societatea culturală și bisericească a început tipărirea revistei “Luminătorul”, iar din 1995 apare “Curierul Ortodox” cu suplimentul “Pravoslavnîi Vestnic”, editate de Mitropolia Chișinăului și Moldovei. Mitropolia mai are și o tipografie la Orhei, o moară și o oloiniță.
Pînă la alipirea unei bucăţi din Moldova (Basarabia) la Rusia ţaristă, clericii îşi făceau studiile la instituţiile teologice din Moldova de peste Prut, Grecia, Turcia ş.a. După alipire însă, clericii din Basarabia studiau la - Seminarul Teologic din Chişinău[22], Academia Teologică din Kiev, Odesa şi din Rusia. Învățămîntul teologic a fost ridicat la un nivel mai înalt, astfel în septembrie 1926, la Chișinău este organizată Facultatea de Teologie a Universității din Iași, iar în anul 1927, Seminarul Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu” din Chișinău, care a fost reorganizat, trecîndu-se de la zece la opt clase. Au fost înființate încă două seminarii teologice, tot cu opt clase, unul la Ismail și altul la Edineț.
Sub Regimul rus s-au ridicat încă opt biserici ortodoxe în Chişinău, pe lîngă care s-au înfiinţat şi parohii, şi anume: Biserica Sf. Gheorghe (1819), Biserica Sf. Haralambie (1836), Biserica Tuturor Sfinţilor (1830), Biserica Sf. Teodor Tiron (1858), Biserica Sf. Treime (1869), Biserica Adormirii Maicii Domnului (1892) şi Biserica Sf. Dimitrie (1902).
În Basarabia se dezvoltă şi literatura teologică de specialitate. În anul 1858 a apărut ziarul oficial al Bisericii basarabene “Vestitorul eparhiei Chișinăului și Hotinului”, cu text paralel român și rus. Începînd cu anul 1871 apare doar în limba rusă. După cum spune scriitorul rus Durnovo “toate cărțile sfinte de pe la bisericile moldovenești, tipărite cu litere chirilice în limba moldovenească, au fost depuse la mitropolia din Chișinău, unde arhiepiscopul Pavel timp de 7 ani le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropolitan”. La 25 aprilie 1905 este permisă reactivarea tipografiei. Aceasta a fost instalată la Chișinău, într-o casă donată clerului de mănăstirea Dobrușa la 26 octombrie 1906. În ianuarie 1908 apare prima revistă bisericească în limba română din Basarabia “Luminătorul”. În 1989 a început activitatea de iluminare religioasă. Astfel Societatea culturală și bisericească a început tipărirea revistei “Luminătorul”, iar din 1995 apare “Curierul Ortodox” cu suplimentul “Pravoslavnîi Vestnic”, editate de Mitropolia Chișinăului și Moldovei. Mitropolia mai are și o tipografie la Orhei, o moară și o oloiniță.
Pînă la alipirea unei bucăţi din Moldova (Basarabia) la Rusia ţaristă, clericii îşi făceau studiile la instituţiile teologice din Moldova de peste Prut, Grecia, Turcia ş.a. După alipire însă, clericii din Basarabia studiau la - Seminarul Teologic din Chişinău[22], Academia Teologică din Kiev, Odesa şi din Rusia. Învățămîntul teologic a fost ridicat la un nivel mai înalt, astfel în septembrie 1926, la Chișinău este organizată Facultatea de Teologie a Universității din Iași, iar în anul 1927, Seminarul Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu” din Chișinău, care a fost reorganizat, trecîndu-se de la zece la opt clase. Au fost înființate încă două seminarii teologice, tot cu opt clase, unul la Ismail și altul la Edineț.
Pentru pregătirea clericilor au funcționat: o școală de cîntăreți la
Chiștelnița (din
1992), un Seminar Teologic la Mănăstirea Noul-Neamț
(1990-2001), mai funcționează și Academia Teologică din 1993,
care din 1991 pîna în 1993 a activat ca Facultate Teologică în cadrul
Universității
de Stat din Moldova, astăzi fiind o instituţie separată.
În
perioada păstoririi arhiepiscopului Vladimir (Sincovschi) și-a
început activitatea „Societatea istorico – arhiologică – bisericească din
Basarabia”. Însă multora nu era pe plac dragostea și dorința
arhiepiscopului de luminare a poporului nostru, de aceea în 1908 este
transferat la Don, iar în locul lui Vladimir (Sinicovschi) la catedra Chișinăului
vine Serafim (Ciciagov), care se pare că a fost trimis special în Basarabia
pentru a nimici curentul national românesc care se înfiripase în timpul
păstoririi blîndului Vladimir.
Serafim Ciceagov,
ultimul episcop ţarist al Chişinăului.
Autor: Adrian Nicolae
PETCU,
din ziarul LUMINA
|
Tot atunci a fost permis prin ucaz împărătesc și
slujirea serviciului divin în limba română. Astfel la 23 iulie 1913 basarabenii
au avut fericita ocazie să asculte toată slujba Liturghiei în limba română.
La 19 - 20 aprilie, 1917 la Chișinău
s-a întrunit Congresul preoților
din Basarabia, în cadrul căruia s-a cerut autonomia Bisericii de aici, constituirea
unei Mitropolii, în frunte cu un ierarh de neam român.
În luna august 1917, s-a întrunit la Moscova
Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse la lucrările cărui a luat parte și
Anastasie arhiepiscopul Chișinăului. La acest Sinod arhiepiscopia Chișinăului
a fost ridicată la rang de Mitropolie a Basarabiei. [23]
După Marea Unire de la 1
decembrie 1918 s-au produs schimbări şi în organizarea Bisericii Ortodoxe
Romane. Autocefala[24] din 1885, Biserica Ortodoxă Română este ridicată la
rang de Patriarhie prin Legea din 3
noiembrie 1925 în componenta ei functiona legal, ca persoană juridică, şi
Biserica Ortodoxă din Basarabia. Pînă la 1918,
Mitropolia Română face parte la
Patriarhia Constantinopului. În perioada păstoriei Î.P.S. Gurie a continuat
lucrarea de construire a lăcaşurilor sfinte, astfel la 1925 numărul lor a ajuns
la 1090, fiind deservite de 1090 de preoti.
La 4 februarie 1925, Sfîntul Sinod a hotarat să infiinţeze Patriarhia Ortodoxă Română, iar mitropolitul primat să fie ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939). Urmasul sau a fost patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948), autor a numeroase lucrări teologice originale, traducător din literatura teologică rusă. Sub aceşti doi patriarhi s-au înfiinţat cîteva eparhii noi (Oradea, Cluj, Constanţa, Maramures, Timişoara şi o Episcopie misionară pentru românii ortodocşi din America).
La 4 februarie 1925, Sfîntul Sinod a hotarat să infiinţeze Patriarhia Ortodoxă Română, iar mitropolitul primat să fie ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939). Urmasul sau a fost patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948), autor a numeroase lucrări teologice originale, traducător din literatura teologică rusă. Sub aceşti doi patriarhi s-au înfiinţat cîteva eparhii noi (Oradea, Cluj, Constanţa, Maramures, Timişoara şi o Episcopie misionară pentru românii ortodocşi din America).
In ajunul celui de al Doilea razboi mondial, Patriarhia Română avea următoarea
organizare administrative – teritoriala:
I. Mitropolia Ungrovlahiei cu eparhii sufragane,[25]
II. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, [26] III. Mitropolia
Ardealului, [27] IV. Mitropolia
Bucovinei, [28] iar din 1938 şi
Maramureş (Sighet), V. Mitropolia Basarabiei. [29] Există
apoi o Episcopie a Armatei, din 1921 (cu sediul în Alba-Iulia) şi
Episcopia Misionară pentru românii din America (cu sediul în Detroit) din 1934.
In 1928 arhiepiscopul Chişinăului, Gurie Grosu, a fost ridicat la
rangul de Mitropolit al Basarabiei. Noua Mitropolie avea trei
eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia Cetatea Alba-Ismail şi Episcopia
Hotin-Bălţi. Dintre realizările numeroase ale Mitropoliei Basarabiei merită să
fie amintite în primul rînd instituţiile de invăţămînt teologic: Facultatea de
Teologie din Chişinău (înfiinţată în anul 1926 ca parte a Universităţii din
Iaşi şi a avut profesori celebri, precum Nichifor Crainic, Gala Galaction
s.a.), Seminarul Teologic, Şcoala Eparhială de Fete, Şcoala Spirituală de
Băieţi din Ismail etc.
In urma Ultimatumului din 26 iunie 1940 şi a intrării Armatei Sovietice în Basarabia la 28 iunie 1940, bisericile şi mănăstirile din Basarabia sînt închise, transformate în depozite de marfă, spitale, cazărmi militare, „case de odihna”. Mitropolia Basarabiei, cu Consiliul Eparhial şi cu Casa Eparhială, este declarată Casa Armatei Rosii. Pîna în anul 1941, cînd autorităţile române revin în Basarabia, acestea fuseseră devastate sau distruse, peste 200 de biserici şi mănăstiri, preoţii şi călugarii sînt ucişi sau deportaţi, în numar foarte mare, iar bisericile şi mănăstirile sînt dărîmate sau secularizate. Aşa s-a întîmplat şi cu lăcaşele sfinte, inclusiv şi cea din satul Sadovoie din municipiul Bălţi.
Gurie Grosu
(n.
01 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna - d. 14
noiembrie 1943, București (înmormîntat la Cernica).
Mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei |
In urma Ultimatumului din 26 iunie 1940 şi a intrării Armatei Sovietice în Basarabia la 28 iunie 1940, bisericile şi mănăstirile din Basarabia sînt închise, transformate în depozite de marfă, spitale, cazărmi militare, „case de odihna”. Mitropolia Basarabiei, cu Consiliul Eparhial şi cu Casa Eparhială, este declarată Casa Armatei Rosii. Pîna în anul 1941, cînd autorităţile române revin în Basarabia, acestea fuseseră devastate sau distruse, peste 200 de biserici şi mănăstiri, preoţii şi călugarii sînt ucişi sau deportaţi, în numar foarte mare, iar bisericile şi mănăstirile sînt dărîmate sau secularizate. Aşa s-a întîmplat şi cu lăcaşele sfinte, inclusiv şi cea din satul Sadovoie din municipiul Bălţi.
1946. Nicodim (Nicolae) Munteanu
(n. 6
decembrie 1864, Pipirig, județul Neamț - d. 27 februarie 1948, București)
|
Mitropolia Basarabiei a fost creată pentru a
înlocui vechea episcopie a Basarabiei întemeiată în anul 1925 (recunoscută prin Decretul Regal
nr. 1942 din 4 mai 1925). [30]
După unirea politică a
Basarbiei cu România, prin gramota Sf. Patriarh Tihon de la
Moscova, din 23 mai 1918, pe numele Î.P.S. Pimen, primatul Bisericii Ortodoxe
Române, s-a dat deplina libertate Bisericii Basarabene, ca ea, prin Congresul
său eparhial, să-și
hotărască soarta, alegînd cu ce Biserică Autocefală și în ce
legături vrea să fie. Biserica din Basarabia a fost contopită cu cea a întregii
țări,
în conformitate cu canonul 38 a Sinodului Trulan, iar arhiepiscopul Anastasie a
devenit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii Române, ce-i drept fără să-și dea
consimțămîntul.
Pe motiv că nu se prezenta la ședințele Sfîntului Sinod, la 14
iunie 1918, este destituit din post de
către Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și în
locul lui este numit spre a conduce cu afacerile bisericesti ale
arhiepiscopatului basarabean, episcopul Nicodim (Munteanu) al Hușilor,
pînă la alegerea episcopilor și mitropoliților,
ce urma să se facă de Marele Colegiu electoral. În februarie 1920 la Chișinău
are loc Congresul eparhial la care a fost ales ca chiriarh al Bisericii din
Basarabia Gurie (Grosu) fost episcop vicar la Mitropolia din Iași.
Pimen (Petru) Georgescu
(n. 24
octombrie 1853, Provița de Sus, Prahova - d. 12 noiembrie 1934, |
O fructuoasă activitate au desfășurat în
acea perioadă profesorii Nichifor Crainic, Gala Galaction, Consatntin Tomescu,
Ioan Savin, Serghie Bejan, Mihail Berezovschi ș.a.
Vechile mănăstiri basarabene și - au
continuat lucrarea lor duhovnicească. S-a făcut și o
reformă în Biserica din Basarabia. Astfel pe lîngă arhiepiscopia Chișinăului
la 10 martie 1923 în Biserica basarabeană au mai fost organizate
două eparhii noi a: Cetății Albe cu reședința la
Ismail și
a Hotinului cu reședința la
Bălți.
Primul episcop al episcopiei de Cetatea – Albă a fost Nectarie (Cotlearciuc),
iar primul episcop al Hotinului este ales Visarion (Puiu)[31].
În aprilie 1928 arhiepiscopia Chișinăului este ridicată la rangul de
Mitropolie.
În timp ce viața
credincioșilor
din Basarabia curgea în albia sa firească, situația creștinilor
ortodocși
din stînga Nistrului sub jugul comunist era deplorabilă, împărtășind
soarta mucenicească a întregului popor creștin
rămas sub conducerea ateo – bolșevică. Astfel la începutul anului 1918 este
omorît la stația
Veatca Dionisie (Sosnovschi) fost episcop vicar la Ismail, la 1 ianuarie este
omorît în închisoare Serafim (Ciciagov) fost arhiepiscop al Chișinăului
și
Hotinului. În lupta înverșunată
cu biserica, bolșevicii
pînă în anul 1938 au închis aproape toate bisericile, lăsînd să funcționeze
doar o singură biserică ortodoxă din cele 305 cîte au existat pînă la Revoluția din
1917 în cele 14 raioane care s-au format în anul 1924 în așa zisa Republică Autonomă
Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM).
Situația
era catastrofală pentru conștiința oamenilor credincioși,
multi dintre ei își
oficiau slujba înmormîntării fiind încă în viață din
frica că nu va mai avea cine să-i îngroape creștinește cînd
vor muri. Viața
“luminată” din “raiul” comunist a fost adusă și în
Basarabia.
O data cu înfiinţarea în
anul 1923 cele trei Episcopii, inclusive cea de Hotin, la cîrma căruia vine
Episcopul, sfinţia sa, Visarion Puiu. Cel care a ridicat cultura teologică în nordul ţării, prin faptul că a deschis -
şcoli teologice, lăcaşuri sfinte. Pe toată perioada aflării la cîrma Episcopiei
de Bălţi au fost mitropoliţii - Pimen (Petru) Georgescu[32],
Nicodim (Nicolae) Munteanu.[33]
În 1940 Basarabia este ocupată de sovietici ca
urmare a “Protocolului adițional secret al Pactului Ribentrop –
Molotov” din 1939.
28 iunie 1940 a
adus un an de mari suferințe
basarabenilor, deosebit de crudă era atitudinea bolșevicilor
față
de preoțimea
basarabeană. Astfel a fost ucis la Ismail preotul Munteanu, straniu a murit și
renumitul preot compozitor Mihail Berezovschi.
La 24 iunie 1941 a fost arestat și episcopul Alexie care în
toamna anului 1940 a fost însărcinat de Patriarhia din Moscova să conducă
Mitropolia Basarabiei.
Începîndu-se războiul, la retragere trupele
sovietice au comis o serie de acte barbare împotriva clerului basarabean.
La Chișinau se reîntoarce Efrem
Enăchescu, care la 12 ianuarie 1944 este ales arhiepiscop și
mitropolit al Basarabiei. Au fost redeschise bisericile închise de comunişti.
Astfel în timpul războiului în teritoriul Basarabiei şi raioanelor din stînga
Nistrului funcționau
888 de biserici ortodoxe și 25 de mănăstiri. După restabilirea puterii sovietice în august
1944, mitropolitul Efrem Enăchescu se retrage la mănăstirea Cernica, iar
biserica din Basarabia este încorporată în Patriarhia Moscovei, care trimite
aici pe Ieronim (Zaharov) ca episcop al Chișinăului
și
Moldovei. Acesta l-a avut ca succesor pe Benedict (Poleacov), care conduce
episcopia Chișinăului
din 1947 pînă în 1948. Apoi vine la catedra Chișinăului
Nectarie (Grigoriev) și conduce Biserica din RSSM din 1948 pîna în
1963.
Perioada de păstorire a lui Nectarie (Grigoriev)
coincide cu un nou val de luptă cu religia. De aceea se începe închiderea bisericilor. Astfel din anul 1960 au fost închise aproape
200 de biserici, rămînînd active doar 385 din cele aproape 900 de biserici cîte
activau în anul 1944. Au fost închise toate mănăstirile cu excepția
celei le la Japca. Pentru închiderea, sau mai bine zis lichidarea bisericilor
era folosit deseori motive l încălcării legislației
sovietice despre culte.
Din anul
1963 este numit episcop de Chișinău Vartolomeu (Condratovici) care în anul
1972 este transferat la Tașkent, iar în locul lui vine Ionatan
(Capolovici). Biserica fiind lipsită de posibilitatea editării cărților de
cult, cît și
orice altă literatură cu conținut religios, totuși în
anii păstoriei lui P.S. Ionatan a fost editat un nou Aghiazmatar (Trebnic) în
limba română cu grafie rusă. Acest smerit și
evlavios arhipăstor a condus Eparhia pînă în anul1987, fiind înlocuit cu cel de
rea pomină, Serapion (Fadeev) care a lucrat mult pentru distrugerea Bisericii
din Basarabia și
a fost alungat de către basarabeni, pentru ura lui față de băștinași.
La 21 mai 1989, Patriarhul Moscovei şi al
întregii Rusii îl numeste episcop al Chişinăului şi al Moldovei pe Nikolai
Vasilievici Kantarian (colonel în rezervă), sub numele Vladimir. In anul 1990,
Vladimir este ridicat la treapta de
arhiepiscop al Chişinăului, iar în anul 1992, la treapta de Mitropolit al
Moldovei. Mitropolia Moldovei rămîne sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei
Moscovei.
În 1989 la catedra Chișinăului
este trimis pentru prima oară după 1944 un băștinaș și anume
Vladimir (Cantarean), care păstorește Mitropolia Chișinăului
și
a întregii Moldovei pînă în prezent.
Mitropolia Chișinăului
și
a Moldovei (sau Biserica Ortodoxă din Moldova) supusă canonic jurisdicției
Patriarhiei Ortodoxe Ruse, în treburile interne este independentă, după cum
prevede și
hotărîrea Sinodului Arhieresc din decembrie 1994 de la Moscova, și se
conduce în activitatea sa, de Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse din august 2000,
dar și
de propriul Statut aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.719
din 17 noiembrie 1993.[34]
Noie
Rotaru,
student Universitatea de Stat Alecu Russo din
Bălţi, Facultatea de Filologie
Note de subsol
[2] Patriarhia de Constantinopol (denumirea oficială este Patriarhia Ecumenică
de Constantinopol) constituie în mod simbolic cea mai înaltă autoritate
canonică a lumii creștin-ortodoxe. Patriarhul de Constantinopol este
considerat ca fiind
"primus inter pares" (primul între egali) în
raport cu ceilalți patriarhi creștin ortodocși.
Din
1991 și pînă în prezent patriarh
de Constantinopol este Bartolomeu I, conform tradiției cel de-al 270-lea titular al scaunului episcopal din
Constantinopol.
[3] Narcisa BALABAN,620 de ani de
istorie a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in Crestinortodox.ro,
[7]. Mitropolia Moldovei şi
Bucovinei, in http://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Moldovei_și_Bucovinei#Istoric.
[21]. Mitropolia Moldovei şi
Bucovinei, in http://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Moldovei_și_Bucovinei#Istoric.
[23]. Fuștei,Nicolae, Istoria înființării
Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente Biserica Ortodoxă din
Republica Moldova), in istoric, http://mitropolia.md/istoric-bom/
[24]. Badea, Gheorghe, Contextul istoric, pe saitul mitropoliei Basarabia,
http://www.mitropoliabasarabiei.ro/?page_id=69
[30].
Material realizat cu ajutorul lucrărilor „Moldova ante portas”, Ed. Tritonic,
Bucureşti, de Dan Dungaciu si „Moldova. Istoria tragică a unei regiuni europene”,
Ed. Prut
International, Chişinău, de Jean Nonzille.
[31] . La 28 februarie 1923, la propunerea sfîntului Sinod,
la Catedra Bisericii din Hotin a fost
ales la 29 martie 1923, Visarion Puiu.
[32].
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pimen_Georgescu
[33]. Se sărbătoreau 29 de ani de la Revoluția
din Octombrie.
[34]. Fuștei, Nicolae, Istoria
înființării
Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente
Biserica Ortodoxă din Republica Moldova), in istoric,
http://mitropolia.md/istoric-bom/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu